Aripi Dragon

lei360.00

Aripi din materiale certificate, cu bretele reglabile, pe care copilul le poate purta pe spate.

Cu aripi de dragon pe spate, copilul intră într-un joc imaginativ ce îi dezvoltă multe abilități de viață diferite și extrem de importante, care îl vor însoți pe tot parcursul vieții sale. Inspirate din natura mitologică, aceste aripi handmade susțin un joc de rol care dezvoltă gândirea cognitivă. Dă-i aripi copilului tău și lasă-i imaginația să zboare!

Despre dragoni, se spune că sunt animale de putere, ghizi fabuloși care ne însoțesc și ne protejează în cele mai grele încercări, dacă le dăm voie și credem în ei. Sunt stăpânii elementelor primordiale – foc, apă, aer și pământ – pe care sunt gata să ni le pună la dispoziție, ori de câte ori avem nevoie.

Aripile le sunt una dintre sursele de putere, cele care îi înalță deasupra tuturor, pentru a vedea lumea în ansamblul ei și a ajunge în locuri în care niciun om nu poate, de unul singur, să ajungă.

Dă-i aripi copilului tău și împuternicește-l cu magia dragonilor. Arată-i lumile demult uitate și nebănuite și lasă-l să-și croiască drum prin ele. Lasă-l să zboare cu dragonii!

Vândut de : NATURA PRIN AC ŞI AȚĂ SKU: Nu se aplică Categorie: Etichete: , , ,

Materiale:

În crearea aripilor, folosesc doar materiale certificate OEKO-TEX sau GOTS-Organic, prietenoase atât cu pielea copiilor cât și cu mediul.

Fiecare aripă este alcătuită din 7 componente individuale, iar fiecare dintre aceste componente este certificată. Atunci când am căutat furnizorii, m-am asigurat că îi aleg doar pe aceia care oferă materiale prime cu aceste certificări, de la materialul care acoperă aripa, umplutură, elastic, etichetă și până la ață, toate acestea sunt certificate.

Aripile sunt sigure pentru copii deoarece sunt moi, fără sârmă care să le susțină forma. Singura parte de metal este catarama bretelelor.

Aripile au bretele ajustabile și pot fi folosite atât peste tricou, cât și peste geacă. Sunt potrivite pentru copii de la 4 și până la 7 ani.  Bretelele pot fi ajustate între 20-40 cm.

Compoziție materiale:

Compozitie strat superior* – 100% bumbac
Compozitie straturi/elemente interioare** – 80% poliester, 16% poliuretan, 4% elastan
Compozitie totala: 50% bumbac, 40% poliester, 8% poliuretan, 2% elastan

* cu certificare OEKO-TEX sau GOTS-Organic
** cu certificare OEKO-TEX

Întreținere aripi:

Nu se spală, nici la mașina de spălat și nici manual;
Nu se calcă;
Se pot curăța cu o rolă de scame;
În caz de murdărire, se va încerca pe cât posibil presarea locala cu un prosop/carpă care nu lasă scame, de culoare albă, ușor umezită, fară a insista punctual. Ștergerea va fi realizată prin același procedeu de presare și apoi se va lăsa la aer să se usuce;
Nu utilizați pe aripi șervețele umede, șervețele uscate, materiale care lasă scame, materiale abrazive, dezinfectanți, produse pe baza de alcool/clor, etc.;
Lungirea sau micșorarea bretelelor nu se face prin tragere forțată, ci din aproape in aproape, catarama fiind un loc strâmt unde se acumulează mult material;
Fiind un produs handmade există posibilitatea să apară în timp mici ațe. Vă rugăm să nu trageți de aceste ațe ci să incercați să le prindeti cu 2 degete și să le rotiți ca pe un titirez;
Se va supraveghea utilizarea aripilor la copiii sub 4 ani!

Aripi realizate folosind un tipar de la Twig and Tale.

Greutate 0.152 kg
Dimensiuni 40 × 53 × 05 cm
Culoare

Albastru, Maro

denumire societate SOLUTII PENTRU VISE SRLCUI 38302588 denumire comercială NATURA PRIN AC ŞI AȚĂ contact: hello@naturaprinacsiata.ro